psiholog Simona Sima
Bine ai venit!

Autonomia in sexualitate

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Postare Autonomia in sexualitate

Mesaj Scris de Simona la data de Mier Mai 09, 2012 12:06 pm

Cindva, credeam că la numeroase cupluri ea apare la 40 sau 50 de ani. Ea tinde insă să apară mai devreme cu ciţiva ani. Această schimbare se face, fără indoială, in favoarea evoluţiei sexuale, a libertăţii obţinute printr-un control mai bun al naşterilor. Cuplul aproape că a incheiat procesul de educaţie a copiilor, iar interesul amoros pentru partenerul de viaţă are tendinţa de a se estompa. Se instalează o anumită deprindere, pentru unii incepind din primii ani de viaţă in comun, pentru alţii ciţiva ani mai tirziu, dar in general după virsta de 40-50 de ani. Mai există incă momente de tandreţe, dar tendinţa de a-l căuta pe celălalt din dragoste se atenuează, ba chiar dispare din cotidian.
In această perioadă, oamenii manifestă mai mult, sau din nou, interes pentru persoanele de sex opus, pentru noi intilniri. Acest interes imbracă forme foarte diferite: călătorii in grup sau in familie, ieşiri in comun, serate dansante etc. Este o reorientare către dorinţele exterioare cărora li se acordă o mai mare atenţie. Fie o dată, fie de mai multe ori, cei doi membri ai cuplului readuc in discuţie noţiunea de fidelitate: de ce să se priveze de plăcerea unei intilniri, a unei aventuri amoroase sau a unei relaţii extra-conjugale mai stabile ? Este virsta celei de-a doua şanse : pot să-mi „retrăiesc" viaţa; ceea ce era cindva condamnat, devine din nou posibil... imaginabil...experimentat cu decepţie sau succes. Se vorbeşte uneori de a doua adolescenţă ca şi cum omul ar incerca să regăsească tot ceea ce n-a putut trăi la cincisprezece sau douăzeci de ani, intr-o perioadă in care interdicţia era incă dominantă. Acum, că ne-am obişnuit ca tinerii sa trăiască impreună sau să cunoască mai multe experienţe inainte de a se căsători, este posibil să asistăm in ciţiva ani la alte evoluţii. Eu nu cred că este vorba despre o a doua adolescenţă, in sensul unei reveniri in timp, ci mai degrabă de o mai mare autonomie in viaţa sexuală, la fel cum la douăzeci de ani ai descoperit o mai mare autonomie in raport cu părinţii tai. Această dezvoltare a personalităţii are acum prioritate in detrimentul devizei „mai întîi cuplul".
Dragostea şi autonomia: alegerile posibile
In acest stadiu, pentru a răspunde nevoilor de a iubi şi de a fi iubit, sunt posibile diverse alegeri:
1. Fidelitate clasică: a dori să menţii contractul de căsătorie, stabilit in urmă cu douăzeci de ani, pină cind moartea te va despărţi.
Iată părerea unui prieten care mi s-a confesat: „Mă îndepărtez de o anumită libertate în folosul unei relaţii stabile şi durabile cu soţia mea, cu tot ceea ce presupune aceasta în viaţă şi moarte". Un număr destul de mare de cupluri işi găseşte fericirea situindu-se in această poziţie de dragoste reciprocă şi de rupere a relaţiei cu exteriorul. Mulţi suferă totuşi, in sinea lor, fără a recunoaşte sau fără a o spune. A admite această suferinţă constituie deja un „ajutor" oferit manierei de a continua ca inainte.
„Deschiderea" către partenerul de viaţă poate constitui uneori un suport, dar, adesea, inseamnă suferinţă sau culpabilizare. Persoana de cincizeci de ani riscă să fie prizoniera celei care era la douăzeci de ani şi care a luat o hotărire definitivă. Dacă se mulţumeşte să-şi respecte partenerul şi să răspundă exigenţelor acestuia de exclusivitate, intr-un anumit mod nu se respectă pe sine şi işi reneagă propriile nevoi, in acest caz, poate suferi inăbuşindu-şi sentimentele şi dorinţele, iar dintr-un anumit punct de vedere nu este „fidel" aspiraţiilor sale, ci celor ale partenerului.
2.Libertatea înainte de toate: a trăi fiecare senzaţie.
Dorinţa de a alege intre soţie şi amantă comportă o componentă sinucigaşă. Am spus amantă, deoarece, la fel ca soţia legitimă, ea cere fidelitate şi exclusivitate. Este un fel de a incepe un al doilea mariaj, o a doua exclusivitate. Inconvenientul acestei opţiuni constă in faptul de a vrea să sacrifici o persoană unei ideologii, unui ideal de fidelitate : fie să renunţi la amantă şi să „revii la ordine", fie să-ţi abandonezi soţia şi să divorţezi.
3.Autonomia în dragoste: este un compromis infăţişind aceste două polarităţi: pe de o parte, dorinţa de imbogăţire a relaţiei de cuplu, independent de alte relaţii coexistente sau posibile, in această situaţie, unul dintre soţi poate suferi şi intr-un anumit sens, el nu este „respectat" la nivelul nevoilor sale de exclusivitate. Pe de altă parte, dorinţa de a ţine cont de amant(ă) fără a-ti sacrifica partenerul de viaţă, de a explora noi şi numeroase descoperiri accesibile de-a lungul intilnirilor heterosexuale apropiate şj deschise, in acest caz, persoana işi respectă nevoile; Conform concepţiei părinteşti insă, persoana respectivă, facind uz - in această manieră - de libertate, nu se respectă şi nu-şi respectă corpul. Dar, văzută dintr-un unghi interior, este fidelă ei insăşi şi aspiraţiilor sale. Pe cit posibil, in această atitudine, ea poate lua in considerare aşteptările partenerului fără să le acorde prioritate in raport cu ale sale. Dacă unul trebuie să sufere, cind libertatea nu este acceptată de partener, atunci pentru ce trebuie să se sacrifice acestuia şi să-şi jertfească propriile dorinţe in favoarea dorinţelor altora ? Această ambivalenţă de sentimente (să-ţi iubeşti soţul/soţia), dar şi o altă persoană este foarte frecventă. Propria culpabilitate şi gelozia celuilalt par prezente la cel puţin unul dintre parteneri, in 80% dintre cuplurile care se iubesc. Dacă această dorinţă multiplă nu există, imi manifest indoiala in ceea ce priveşte intensitatea ataşamentului reciproc al soţilor. Cei care se iubesc cu adevărat şi nu se simt niciodată atraşi de exterior sint fericiţi şi puţini. Ciudat şi tulburător este că tocmai cel mai gelos, cel care susţine că iubeşte cel mai mult este cel mai adesea primul care abandonează relaţia pentru un(o) amant(ă).
Intr-o zi, fiica mea, pe atunci in virstă de doisprezece ani, a constatat: „Aproape în toate filmele este vorba despre aceeaşi întîmplare : o persoană iubeşte o alta, iar partenerul nu este de acord". Aceasta este, efectiv, tema a opt filme din zece, deci căutată de opt persoane din zece. Filmele care rulează şi au succes sint cele care reflectă plăcerile spectatorilor. Astfel, putem spune că 80% dintre oameni se confruntă cu această dorinţă : de a iubi pe altcineva. Ei se lovesc de obstacole in interiorul lor inşişi (culpabilitate in faţa a ceea ce este interzis), in sinul cuplului (gelozia), in societate (normele). Aceste limitări pot fi acceptate şi integrate. Ele pot constitui de asemenea piedici in satisfacerea nevoilor, deci forme de rezistenţă: introiecţia sentimentului de vinovăţie şi a normelor, confluenţa sau simbioza in gelozie. Dacă aceste dorinţe imprevizibile sint atit de obişnuite, mi se pare foarte simplist să fie considerate drept anormale (retrăirea adolescenţei) sau de condamnat.


"daca judeci oamenii nu mai ai timp sa-i iubesti." - Maica Tereza
avatar
Simona
Admin

Mesaje : 565
Puncte : 3226
Data de inscriere : 21/02/2012

http://simona-sima.physicsboards.com

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum