psiholog Simona Sima
Bine ai venit!

Inceputurile crimei organizate

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Postare Inceputurile crimei organizate

Mesaj Scris de Simona la data de Dum Iun 03, 2012 8:41 am

Nu exista mentiuni scrise ale unor manifestari de crima organizata in Sumerul de acum 6 milenii, prima civilizatie cunoscuta a lumii, desi, cu siguranta, ele au existat inca din acele zile. Codul lui Hammurabi, primul cod de legi editat vreodata, lasa, insa, sa se inteleaga astfel de infractiuni erau cat se poate de reale in Babilonul de acum 4000 de ani. Iar ca sa fim meticulosi in cercetarea noastra, trebuie sa spunem ca primele forme ale crimei organizate despre care s-a scris vreodata sunt cele din Egiptul Antic.

Fragment original din Codul lui Hammurabi



Atunci cand mormantul faraonului adolescent Tutankhamon a fost scos intact la lumina, mai precis in anul 1922, lumea a fost uimita de tezaurul ascuns in cripta regala. Lui Howard Carter i-au fost necesari ani intregi pentru a inventaria si a cataloga tot ceea ce descoperise. Dar Tutankhamon nu a fost decat un faraon marunt, decedat misterios la varsta de numai 18 ani, acesta fiind, probabil, si motivul pentru care locul sau de veci a trecut neobservat de catre jefuitorii de morminte. In schimb, niciun alt mormant regal nu a fost descoperit intact, ceea ce nu poata decat sa aprinda imaginatia celor care incearca sa inteleaga valoarea uriasa a comorilor depuse alaturi de puternicii faraoni de-a lungul timpului.

Profanarea mormintelor nu se incadreaza in tiparul crimei organizate, ati putea spune. Evident! Interesanta este, insa, o relatare venita din perioada faraonului Ramses al IX-lea (1129 - 1111 i.Hr.). Documentul poarta numele de Papirusul Abbot si cuprinde relatarea marelui vizir Khaemuaset si a celor doi administratori aflati in subordinea sa, Paser si Paur, cu privire la capturarea unui grup de jefuitori de morminte. In acea perioada, nu mai putin de 10 morminte regale din dinastiile a XI-a, a XII-a, a XVII-a si a XVIII-a fusesera golite de tezaurele faraonilor defuncti. Actiune parea rupta dintr-un film politist, atata vreme cat autoritatile vremii urmaresc in secret miscarile unei veritabile bande de jefuitori, reusind sa captureze opt dintre acestia. Si mai interesanta este marturia unuia dintre acuzati, marturie redata in doua alte documente antice (Papirusul Amherst si Papirusul Leopold II). Aici, invinuitul marturiseste, probabil sub tortura, ca intreaga grupare fusese organizata si indrumata de un edil local, un personaj care, cu siguranta, avea informatii exacte cu privire la cantitatea artefactelor depuse in morminte.

Sarcofagul lui Tutankhamon


O alta filiera, poate si mai bine organizata, este cea a preotilor care oficiau inmormantarile regale. Sub pretextul mutarii comorilor faraonilor in locuri mai sigure, ei au facut pierdute o mare parte dintre acestea. Cum era de asteptat, grupuri bine indrumate in prealabil au facut toata treaba, lasand preotii in afara oricaror suspiciuni. Unii cercetatori cred ca un anume Herihor ar putea face lumina in cazul acestui mister. Herihor a fost un inalt oficial in timpul domniei lui Ramses XI. La moartea faraonului, Herihor i-a uzurpat tronul, impartindu-si regatul cu ginerele sau Piankh. Herihor s-a desemnat responsabil cu procedurile de "reinmormantare" in Valea Regilor, avand astfel posibilitatea sa praduiasca la nivel inalt majoritatea mormintelor regale. Mormantul lui Herihor nu a fost identificat niciodata, dar specialistii in domeniu sunt de parere ca atunci cand acest eveniment se va intampla, multe dintre comorile pierdute ale Egiptului (sau macar indicii despre ceea ce s-a intamplat cu ele) vor vedea lumina zilei.

In Grecia si Roma Antica fenomenul devine deja unul de notorietate. Nu de putine ori s-a intamplat ca traficul si contrabanda de grane, de sclavi sau de bunuri de lux sa arunce cele doua puteri aproape de colapsul economic. Inca de atunci, criminalitatea organizata tindea sa cuprinda cele mai inalte sfere ale puterii iar fenomenul in sine putea fi regasit deja la orice nivel social.

Crima organizata - scurt istoric al unui fenomen global

Sicilia
Nu degeaba crima organizata si, in special, mafia ca forma de manifestare a ei, a fost intotdeauna asociata cu sudul Italiei. Prima mentiune a unei organizatii criminale, in sensul clasic al termenului, este facuta in secolul al IX-lea, in Sicilia, in timpul dominatiei arabe asupra acestei insule. Alte izvoare istorice plaseaza acest fenomen 200 de ani mai tarziu, in acelasi loc, in timpul ocupatiei normande. In fapt, Sicilia a fost o colonie exploatata rand pe rand de greci, cartaginezi, romani, arabi, normanzi, germani, francezi, aragonezi, spanioli, bourboni si, mai ales, de Inchizitie. Sicilia a devenit astfel terenul propice dezvoltarii fenomenului de banditism ca lupta impotiva asupritorilor. "Vendetta" - razbunarea si mafia erau putinele arme la indemana celor fara aparare intr-o lume in care justitia era la bunul plac al seniorului feudal.



De cele mai multe ori, singura solutie a celor oprimati era fuga in munti si inrolarea in bandele inarmate care au existat dintotdeauna in Sicilia. In urma cu un secol si jumatate, autoritatile bourbonice au decis crearea primului corp de politie, denumit Companiile Armate, tocmai pentru a face fata atacurilor repetate ale banditilor locali. Cert este, insa, ca alegerea autoritatilor a fost una neinspirata. Majoritatea acestor primi reprezentanti ai legii era formata din criminali lipsiti de scrupule, condamnati la moarte si alti paria carora li se acorda o ultima sansa. Inca din aceasta epoca, populatia siciliana a intors spatele oricarei forme de autoritate oficiala, resimtind litera legii ca una straina si oprimatoare.

Termenul de Mafie, caracteristic organizatiilor din Sicilia, este la fel de controversat ca si inceputul fenomenului in sine. Unii cercetatori afirma ca originea acestui cuvant se afla in expresia araba Maha'Fat - protectie, imunitate, privilegiu; sau in cuvantul Mahias, provenit din aceeasi limba, care insemna semetie, orgoliu, aroganta. Alti istorici sunt de parere ca Mafia a fi prescurtarea formulei "Morte ai francesi Italia anela!" - Moarte francezilor striga Italia!, motto-ul miscarii clandestine aparute la Palermo in anul 1282, ca reactie la opresiunea dominatiei normande.

Privita ca "mafia buna", care vine in ajutorul celor oprimati, organizatia, sau organizatiile de tip mafiot din Sicilia, se schimba radical incepand cu secolul al XVIII-lea. Atunci apar structuri embrionare ale asa numitei "mafii negre" sau "intunecate". Totul incepe cu recrutarea de catre baronii locali a garzilor si supraveghetorilor inarmati prin intermediul carora se incerca impiedicarea deteriorarii drepturilor feudale. Aparatul mafiot, constituit din "gabellotti"- intermediari intre tarani si nobili, ajunge rapid sa trateze de pe pozitii de forta si cu unii si cu ceilalti.Acest fapt este redat si de catre ziaristul italian Michele Pantaleone in cartea sa "Mafia si politica": "O justitie grosolana, impusa prin teroare, nu atat din respect pentru lege, cat din dorinta de a evita cu orice pret ca puterea publica sa intervina in treburile ei. Mafia a reusit sa se impuna ca arbitru si pacificator si ca executant rapid si tacut al unei justitii intemeiate pe veche lege a talionului".


Iar daca cele scrise mai sus nu vi se par suficiente, iata ce scria, in anul 1838, Pietro Ulloa, procuror in localitatea siciliana Trapani: "Exista in multe sate un fel de secte care isi spun partide dar care nu se intrunesc si ai caror membri nu au alta legatura decat ca depind de acelasi sef, intr-un loc un presedinte, in altul un preot... O casierie comuna a fost creata fie pentru a proteja vinovatii, fie pentru a inculpa un nevinovat. Populatia a ajuns la intelegere cu delincventii. De indata ce se savarseste un furt se ivesc si mijlocitorii care sa faca tranzactii pentru recuperarea obiectelor furate. Mai mult, magistratii acopera aceste fratii sub o ocrotire impenetrabila. Nu e posibil sa-i determini pe politisti sa faca razii pe strazi, nici sa gasesti martori pentru crime comise in plina zi. Sub cerul Siciliei se vand functii publice, se corupe justitia, creste ignoranta".


Iar daca Mafia a reusit sa se perpetueze de-a lungul atator generatii, daca azi este inca puternica, aceasta se datoreaza celebrei legi a tacerii - Omerta. Dictonul "Chi tace campa!" - Cine tace, traieste!, este o norma atat de generala incat a devenit tipica pentru orice grup mafiot din orice colt al lumii.





torrents.ro


"daca judeci oamenii nu mai ai timp sa-i iubesti." - Maica Tereza
avatar
Simona
Admin

Mesaje : 565
Puncte : 3131
Data de inscriere : 21/02/2012

http://simona-sima.physicsboards.com

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum